nostalgii
învolburate gândurile mele zboară haotic
ca niște hulubi care sparg zarea
se rătăcesc într-un labirint bizar
le las să zburde până le cad aripile
apoi le adun și fac din ele povești de adormit copiii
sufletul meu înverzește și înflorește ca o agafă
cu fiecare rază de soare la apus
inima mea strânge în căuș toate culorile
și le poartă drapel peste zările ninse de lumina
amurgului aici ciocârlia îmi fură cheile inimii
și le-atârnă de cer ca să mă cațăr după ele
scriu ca și cum m-ați putea înțelege
ca și cum aș fi lângă voi și v-aș explica
cum e când mori și tălăzuiesc mările peste
tulpinile tale singurătatea mă mână prin
gări pustii prin vagoane de clasa a doua
mă mână încotro văd cu ochii prin bezna nopții
spre inimi tandre de femei care-mi fac cu ochiul
undeva dinaintea zării molatice fără contururi
încerc să văd cum moare spațiul
în coca vâscoasă a nopții și mă întreb
putea-voi oare cunoaște și altceva
decât liniștea spre care sunt împins
frunzele pică frunzele înverzesc toamnele
primăverile trec prin sufletul nostru ca niște
cocori spre întunericul apusului
și ne lasă vlăguiți de nostalgii după care fugim
și nu le vom găsi niciodată
duminică, 14 iulie 2013
-->
Comentarii