Nostalgiile cuvintelor (1)
de Gabriela Mimi Boroianu
09.03.2017
A mai trecut o zi
așa cum trec zilele
cu nostalgii cu renunțări
iar eu
un grăunte de nisip
în clepsidra vieții
cad așa
în acceptare
iar și iar
așteptând cu fiecare cădere
întâlnirea cu ultimul zbor...
până mă frâng și rămân agățată
ca un măr
în copacul cunoașterii
pe care nici o Eva nu-l culege
nici un Adam nu-l acceptă
invizibil chiar
neinteresant
și gândurile mele sunt în siguranță
Numai dorul tău
roade și roade
ca un vierme
în sufletul meu
închis în el ca într-un cocon...
Și pietrele Cetății tac
și tace și vântul
ce-ți purta vorbele
numai Dunărea
își leagănă ofurile
în doinirea valurilor
Și zilele trec
sau poate eu trec prin ele
sau poate doar aștept
să-mi vină rândul
să-mi crească aripi în piept
desferecând o poartă
dincolo de care tu mă vei aștepta
ca un anotimp al împlinirilor
-->
Comentarii
„Nostalgii” citite cu drag. Admirație.
Mulțumesc frumos, Gabriela!
da, dorul roade ca un vierme , iar sufletul stă închis ca-ntr-un cocon...FRUMOS!
Mulțumesc frumos, Aurelia!