Rătăcesc între înserarea ta
si înserarea mea
cu tăcerile sprijinite de marginea înserării
înserarea creşte ca un râs amar
în trupul mai fragil decât iluziile
doar câteva speranţe
păsări albe mai stau speriate
în palmele înserării
şi-mi pare că suntem singuri
pe un ţărm unde lumina
se prăbuşeşte în noi
de undeva de neunde curge
o fascinaţie stranie
cu aromă de fruct prea copt
şi depărtările suspină oarecum
irizează spre marginea de dincolo a înserări
la capătul altui răsărit
suntem acolo
suntem pretutindeni
pe un ţărm
în inimile noastre pline de iubire
dincolo de înserare
mai presus de înserare
-->
Comentarii
Multumesc din suflet pentru lectura si comentariu!
Frumos, incarcat de sentimente, citind poemul ma napadeste o tristete pe care nu o pot exprima in cuvinte.