Timpul n-a avut timp şi pentru mine, să-i măsor clipa din noapte.
S-a apucat
să-şi scuture cerul fără nori,
în tunete şi lacrimile lui, parcă, erau fulgi.
Ce primăvară târzie în toamna mea
şi florile toate,
erau înflorite pe strada paşilor mei.
Îmi adorm ochii în culori de vis
şi alerg spre tine, tată,
spre banca noastră.
Întâlnirea în trei: tu, eu şi Sufletul.
25.04.2015, ora 15,51’

Comentarii
multumesc din suflet Emilia, o seara asa cum ti-o doresti, Marius
Frumos, trăire poetică...