mi-e dor de câmpurile ce aveau verdeaţă,
pădurile cu brazi şi fagi înalţi
de soarele ce se ascundea în ceaţă
bisericile noastre cu prelaţi,
mi-e dor de anii mei copilărie,
copil eram şi eu cândva,
mi-e dor de curtea mea cu păpădie,
mi-e dor de tine, maica mea,
mi-e dor de apele care curgeau la vale
şi de izvoarele ce-mi şuşoteau pe drum,
de umbra mea ce poposea pe cale,
mi-e dor de zborul ultim de lăstun,
mi-e dor de casa ce-a rămas pe mal
de Măgura ce-n Mureş se oglindea,
mi-e dor de-un nechezat de cal
mi-e dor de soarele ce-mi surâdea,
şi mă întorc fără să vreau acasă,
acasă, este unde te-ai născut,
cu taica ce sta cu-n vin la masă,
şi maica frământând aluat crescut,
şi îi găsesc în umbra de la casă,
şi îi găsesc prin vechile icoane,
în ochii mei tristeţile mă apasă,
aş vrea să te întorci, bade Ioane,
şi tu să vi înapoi, mătuşă Mărioară
căci satul este gol şi e pustiu,
nu mai stă nimeni azi pe ulicioară
la crâşmă nu mai pute a rachiu,
grădinile sunt goale, ogrăzile la fel
şi câinii s-au mutat din sat
nu mai auzi nici behăit de miel
iar câmpul este gol şi nearat,
nu mai miroase în sat a pâine arsă
cuptoarele s-au năruit demult
şi nimeni nu mai merge la coasă,
iar satul e pustiu şi de temut,
mormintele ne-au mai rămas acasă,
şi nimeni nu le aprinde o lumânare
pustietatea singură-i la masă
şi peste sat curg lacrimi amare.
-->
Comentarii