ÎNTR-O CÂRCIUMĂ
Lui Adrian Munţiu, poetul cu care am băut un coniac într-o cârciumă din Timişoara.
Ne zgârie pe creier şi astăzi anii care ne despart,
Tu dus în lumea stelelor şi eu,
Căutându-te prin rugul cetăţii
Ca pe o jucărie care-mi lipseşte
Sau ca pe un suflet despărţit de trup,
Care zboară- înger călător- deasupra casei mele.
Era odată o cârciumă unde se adunau
Câţiva beţivi care-şi depănau amintirile
Vorbind despre viaţă, despre curve şi altecele
Tu visai mereu zei cu plete albe
Şi -mi povesteai despre Transilvania,
Despre Apuseni, despre Horia, Cloşca şi Crişan.
Şi-mi mai vorbeai de Avram Iancu
Cum l-ai visat rătăcit cu cărţile la spinare
Prin Apusenii tăi de vis.
Şi cum ţi-a şoptit: Copile, tu eşti idolul meu,
Mergi în Regat şi du răvaş de la mine
Că poeţii nu mor niciodată,
Sunt soldaţi ai condeiului
Care trag cu cuvintele
Peste lumile viitoare,
Fără a le ucide.
Nu știam că am să te caut
Și n-am să te mai găsesc niciodată.
-->
Comentarii