ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT
Cutreier dimineața pe câmpuri.
Pământul e negru, crăpat
Și trist că-i nelucrat de ani,
Iar eu îl calc mai trist, mai apăsat.
Și cerul a pierdut din albastru,
Pe fire de iarbă, în rouă, a pus stele,
Sunt semne că toate se schimbă
Din câte au fost bune în rele.
Copii rătăcesc fără vrere
Aiurea dezbrăcați și desculți,
Iar seara ispitesc pe bunici
„Ce noutăți mai știu de părinți?”
Nu mi-am găsit timp și nu pot,
Când legile le cunoaștem cum sunt,
Să dau un răspuns atâtor copii,
Care se roagă la Cer îngenunchiați pe Pământ.
ION PĂRĂIANU

Comentarii
Mulțumesc, doamna Emilia Popescu Rusu, pentru lectură și comentariu !
Un eu liric care-şi exprimă direct sentimentele... cuprinse între cele două spaţii... parcă a tânguire şi părăsire.