Nu-ţi mai spun nimic, am vorbit prea mult
în gândul meu de când te-am cunoscut,
şi-aşa sunt vorbe pline de tumult
din iubire, să-ţi fie mare scut!
Nu-ţi mai spun nimic, că nu are sens
să mai întrebuinţez cuvinte
ce fac gălăgie fără consens,
că povestea lor, sigur dezminte.
Nu-ţi mai spun nimic, vreau să te privesc
indiferent de e soare sau nori,
cu două lacrimi ce-ţi spun te iubesc!
dintr-un ecou ce transmite în zori.
Nu-ţi mai spun nimic, ploaia şi vântul
zidesc gânduri şi dorul de tine,
strigă fără să se-audă cuvântul
meu pe golaşele serpentine.
Nu-ţi mai spun nimic, zii tu mai bine
ce-ţi vine din spatele privirii,
şi ce vei zice, să se îmbine
cu taina din golul nemuririi.
Nu-ţi mai spun nimic, imposibilă
iubire din razele de soare,
de unde viaţa e palpabilă
pentru mine, pe orice cărare.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii