Cunvintele lasă urme abia desluşite pe braţul îngheţat al sărăciei
îl invoc pe Dumnezeu în numele deznădejdii
lacrima dumnezească îmi mângâie sufletul
pe degete cresc muguri de magnolii, din inimă, suspine
viaţa arde, ca şi ţigara, fără rost,
rotocoale de fum se ridică spre cerul mântuirii
ceaţa, spre apus, îngroapă sărăcia
în partea stângă a trupului –
copac uitat de vremuri la colţ de oră.
***
Cuvintele s-au îmbrăcat cu borangicul iernii
braţele au devenit frunze şi ochii, fruct
neputinţa înfloreşte, bucuroasă, alături de magnolii
la întretăirea de ore, pe cerul renunţării
îngerii păzesc gura sufletului plină cu mir
Nu mai am putere, Doamne, să ridic braţul
cuvintele aleargă pe inima mea
ce sângerează sub gheaţa mântuirii
îi întorc spatele. Sărăcia are nevoie de alt trup
frunzele uscate s-aştern rar pe zăpada uitării.
-->
Comentarii
Cunvintele lasă urme abia desluşite pe braţul îngheţat al sărăciei
Versuri deosebite!