Nu mi-e lumina...
Nu mi-e lumina încă istovită,
chiar dacă mi-e scăpată de sub pleoape,
către o zare-n doruri răvășită,
când străjuiesc alt dor ce-l țin aproape.
Adaug pașii mei în largul zării,
aceia care sper că mă vor duce
lumină sub povara grea a dării,
să redevin copil, într-o răscruce.
Trăiesc speranțe-n clipa noastră sfântă
când largul mării își dansează-un val,
împins de spini ce-n carne mi se împlântă,
nefiind iubito, decât un străin la mal.
Ai să te-oprești și ai să-mi vezi povara,
sub clipa toamnei, petrecute-n doi
ai să-ți retragi atunci, pe loc ocara,
rostind în veci cuvântul, amândoi.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23

Comentarii
Multumesc din suflet!
Frumoase versuri!