Nu știu niciodată când este mai târziu,
în cartea sufletului multe gânduri scriu,
Privirile călătoresc liniștite acum în zare,
totul este trist și lipsit de orice culoare.
Nu știu niciodată când este mai devreme,
gutuile în curte încep toate să mă cheme,
Frunzele se strâng toate în tolba timpului,
se ascund repede de atingerea vântului.
Nu știu niciodată dacă toamna mai plouă,
dimineața mă așteaptă cu o haină nouă,
Lumina apusului mângâie toate crengile,
sunt mai întunecate și mai mici zilele.
Nu știu niciodată dacă este o zi cu Soare,
toamna împrăștie multe frunze pe cărare,
Timpul are de fiecare dată ultimul cuvânt,
nu-mi place al naturii întunecat veșmânt.
Nu știu niciodată când o să mai zâmbesc,
și tufănelele de fiecare dată mă privesc,
Închid ochii și mă gândesc numai la mine,
frunzele sunt mai triste și atât de străine.
Nu știu niciodată dacă o să mai și plâng,
în suflet numai bucuriile toate le strâng,
Altă toamnă la geamurile mele a venit,
pășește încet, o gutuie galbenă mi-a dăruit.
-->
Comentarii