Nu ştiu...
Nu ştiu de ce, când păşesc cresc spini
pe urmele mele, agăţaţi disperaţi de umbra mea,
făcând flori în gânduri de cuie,
ca să îmi abată atenţia inimii de la tine.
Eu pot iubi şi în amurg, chiar dacă norii negri
sunt reci, pentru că lumina tresaltă în mine
pâlpâiri calde, care îmi pun la tâmplă,
veşnic două cuvinte, ca într-o ruletă rusească,
fără îndoieli, sau gânduri, sub cumpăna ce ne lasă,
fără glas...deşi mai strig.
Te pot iubi acum şi în trecut şi dacă am să tac,
voi striga iubirea cu ochii, care îşi vor întinde
privirea în depărtare, strigăt de dor şi lumină,
ca să întâlnească visele tale.
Te pot iubi un secol, cu toamna şi anotimpul
nimănui, sau al umbrei, atingând cu lacrimile
abisul.
-->
Comentarii