nu ucideți cuvintele
nu ucideți cuvintele
fiorul lor ne face să visăm
n-am putea să iubim fără ele
cum ne-am mai spune noi
toate dorurile cum am cânta
doinele și cum i-am mai spune
mamei dacă nu mamă
cum am mai mângâia iubita
dacă nu i-am spune te iubesc
și florilor cum le-am spune
dacă nu floare de cicoare
cum am trece cu palmele
peste dealurile noastre de vis
și peste văile copilăriei
mângâindu-le cu cuvinte
vorbitoare scoase din inimile
noastre cum am plânge morții
noștri lacrimile nu sunt de ajuns
ne trebuie nume jelania e cântec
rupt din adâncul cerului
care ne înalță și pe noi
până la Dumnezeu și toamnei
cum i-am mai spune
dacă nu toamnă
cum le-am spune frunzelor
care cad obosite pe potecile
noastre peste care au crescut bălării
de-atâta trecut de-atâta uitare
dacă nu poezie
nu ucideți cuvintele
ele ne răzbună ele sunt morții noștri
suntem noi copiii și nepoții
care întindem arcul peste carpați
în această țară sfântă plină de mister…
vineri, 20 septembrie 2013
-->
Comentarii
Toată admiraţia pentru acest minunat poem...Felicitări!