numărând clipele
întotdeauna murim singuri tot singuri visând
că am cucerit zădărnicia ciobani peste stele
uităm cântecele de acasă şi ne rătăcim aplecaţi
peste întrebările lumii care nu au niciun sens
încă mai vedem prin somnul nostru ochi negri
de maci fantasme blânde de fecioare jucând
hore prin holdele pline de miresme şi culori
trecem peste nopţi lunare cu cai înaripaţi cufundaţi
până la genunchi în iarba de lapte pentru mânji
simţind răcoarea sub tălpile moi pe care-o slăvesc
ascunzându-ne inima ca pe o rană şi oblojind-o
într-un pled de tăceri aşteptând mâinile tale uşoare
să treacă peste fruntea mea plină de sudori
sub teiul sclipind în mai care se zbate sub cerul
verde agitând floarea lui dantelată plină de parfum
purtăm în noi o veselă moarte cu vieţile întoarse
spre sine o grea şi frumoasă moarte plină de dragoste
care ne cheamă la prânzul ei de minuni
şi care ne-a sleit depărtările şi ne-a pustiit saharele
osteniţi şi pribegi cu palmele goale de lumină
însetaţi de azur cu genunchii în zdrenţe
căutăm mereu mierea clipelor bând lumina
dimineţilor senine şi numărând clipele clipele…
joi, 12 mai 2016
-->
Comentarii
Mulţumesc Sora Ilzi Aurora pentruaprecieri.
Inspirate versuri! Felicitari!
Mulţumesc Nicoleta pentru aprecieri.
O lectură minunată!
Mulţumesc Lenuş.