Astăzi, 29.10.2003, o mare tristeţe mi-a cuprins inima ! Mă învăluie ca un nor negru ce-mi răpeşte toată libertatea sufletească... Şi de unde această durere ?... şi de ce ?... De ce eu, trebuie să port această responsabilitate într-o lume fără Dumnezeu, fără conştiinţă, fără suflet?... Mă simt prinsă în măsura timpului şi împinsă spre orânduirile lumeşti ca samarineanul ce cobora de pe cal să-l îngrijească pe omul căzut între tâlhari - sărac, bolnav, întemniţat, nedreptăţit, prigonit şi batjocorit, sub îndemnul de la Iisus: "IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU!".
O Doamne, dar ispitele au pus stăpânire pe mintea oamenilor şi cuvintele mele n-au nicio însemnătate... Mesajul primit de la Tine, nu-l pot face auzit. Oare, ce ne rezervă viitorul ?... Pe întreaga planetă e haos ! Oamenii sunt rupţi total de linia trăirii în adevăratul duh creştin. Şi nicidecum, n-o să accepte o reală viaţă creştinească aşa cum îi rogi Tu, Bunule Iisus! Valorile acestei lumi izvorăsc din materialism, egoism, ateism... Lumea e lăsată să-şi depene viaţa în patimi şi ambiţii, umplând istoria de nedreptate, de robie şi de sânge. Departe de noi gândul împlinirii Voii Tale, Doamne!.. S-a stricat toată sarea pământului! Nu.... nu pot, nu pot merge mai departe !...
Cu acest gând am ajuns sub Crucea Caraimanului, la Mănăstirea Buşteni. În pragul mănăstirii parcă abia mă aştepta nerăbdător un bătrânel, un călugăr Preot, Părintele Gherontie Puiu. Era singur şi trist. Şi sfinţia sa înota ca şi mine în ape tulburi şi adânci. Însă mult mai optimist ! Îi arăt manuscrisul intitulat « IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU ! » Doar l-a privit lung... M-a trimis sub Brad, apoi la întoarcere, a ţinut să mă dojenească : "Vei birui, dar nu mai zice niciodată în viaţa ta, nu pot !... ». Chiar dacă te împuşcă vrăjmaşul în picior, ia-ţi piciorul în braţe şi aleargă mai departe ! Luptă... Vezi... nu te lăsa împuşcată în cap !!!..."
Cuvintele sale pline de înţelepciune au acţionat peste mine ca o forţă cu putere de jertfă. Cu aceste întrebări venisem să cer de la Maica Domnului un răspuns ferm, de sub bradul cu trei braţe, unde auzisem că deseori poposeşte Duhul Fecioarei Maria, Maica lui Iisus. Frământările sufleteşti se încorporase şi mai adânc în toată fiinţa mea, când am văzut că Părintele mi-a descoperit fără să-i mai explic interesele care mă purtaseră la sfinţia sa.
Iată, părintele cunoştea foarte bine Mesajul. Cu siguranţă îl auzise de la Maica Domnului. Numai Ea cunoştea Planul lui Dumnezeu ce urma să lumineze pe fiii Săi de întunericul ce domina tot acest glob pământesc.
Am coborât în vale cu capul plecat şi în adâncă umilinţă. Aveam mare nevoie de ceva timp de gândire... Dar parcă vorbeam cu Maica Domnului meu : « Oare, nu s-o fi supărat Domnul pe mine ?... Maica mea, oare, astfel şi-o fi pus nădejdea şi în ceilalţi slujitorii ai Săi şi tot astfel L-o fi decepţionat ?... Fără îndoială că mi-a cunoscut Domnul Iisus puterile sufleteşti. Mă îndeamnă să nu mă îndoiesc. Deşi procesul de creştinare durează de 2000 de ani, totuşi acum, arătăm parcă la fel ca la începuturi. Îndoiala din sufletul meu nu este neîncrederea în Planul Său de Viitor ! Sau... în Legământul făcut între noi, « Poporul Ales » şi Dumnezeul Cerului şi al pământului. Îndoiala care îmi roade conştiinţa îmi sfredeleşte adânc sufletul cu întrebarea « De ce eu?... De ce mie mi-a dezvăluit aceste Mari Taine Divine ? Eu, care sunt cea mai neînsemnată fiinţă, un pai purtat de vânt numai bun de aruncat în foc atunci când va veni Iisus cu lopata în mână ! De ce mi-a făcut Domnul mie cunoscute toate acestea, eu care port în mine o fire atât de plăpândă şi neputincioasă ?! »
O forţă nevăzută parcă mă purta pe aripi. Am refuzat să mă urc în microbuzul care făcuse staţie chiar lângă mine. Un drum lung pe picioarele mele până la Sinaia, mi-ar prinde foarte bine, mi-aş limpezi gândurile. Am să merg pe jos, îmi spusei eu, îmi e foarte bine aşa, în singurătatea mea. Cu mine şi cu Maica Domnului meu. Oare, cine şi de ce să mă împuşte vrăjmaşul în picior ? Care vrăjmaş şi de ce? Să ne bucurăm şi să ne veselim că avem pe Dumnezeu, Salvatorul şi Binefăcătorul nostru... că nu pierim ca animalele... Că Tatăl care ne-a creeat are un scop precis cu noi... Că ne aşteaptă cu toată iubirea de Tată în Bucuriile Sale... Oare, ce am eu de făcut şi cât de mult trebuie să-mi pun sufletul în slujba Mântuitorului de acum înainte ?... »
Astfel gândind şi ca Fiul Risipitor, întorcându-mă în sine, am ieşit deja din oraşul Buşteni. Observasem că mergea în spatele meu un câine gălbui, tânăr şi blând. L-am fugărit... În zadar! Era la fel de hotărât ca şi mine să meargă tot înainte. Am parcurs câţiva km împreună. Şi eu şi câinele eram la fel de singuri şi de flămânzi. Îl urmăream cu privirea şi cu teama că, mergând pe lângă mine, fără lesă, el n-o să respecte regulile circulaţiei şi i se va întâmpla ceva rău. Nu doream asta cu niciun chip. Sentimentele de milă m-au făcut să-l accept şi să-i mai arunc priviri făţişe din când în când, pe lungul drum, până la Sinaia. Dar, când mergea în spatele meu, când în faţa mea... ba urca spre pădure şi credeam că s-a rătăcit şi nu mă mai găseşte, ba o lua razna pe partea opusă a drumului. Claxonul multor maşini suna neîncetat... erau obligaţi să încetineze. Mă înspăimânta gândul că-l vor accidenta şi eu nu am puterea să-i comunic acest pericol. Dar, inexplicabil, de fiecare dată era salvat parcă de o putere, însoţindu-l tot drumul până în oraş, mai exact până la Mănăstirea Sinaia, unde eu am intrat pentru câteva clipe. Am ieşit din nou... Câinele minune mă aştepta nerăbdător la uşă. Am mers şi am cumpărat o pâine, apoi am împărţit-o pe din-două… explicându-i, că drumurile noastre, aici se vor despărţi. Cuvintele de rămas bun au fost : « Mergi în plata Domnului ! Nu ştiu unde ai tu capătul de drum, dar eu, am obosit, voi aştepta aici microbuzul. » Parcă m-a înţeles, dar a rămas o vreme tot lângă mine. Simţeam că nu-i venea să se despartă de mine, nici mie de el, deşi îmi crease o mie de emoţii pe tot parcursul drumului. Urcată în microbuz, câinele mi se păru un mister. Am întors capul înapoi, să-l mai văd o dată. O haită de câini, într-o lălăială înspăimântătoare, îl obliga să iasă cât mai repede din perimetrul lor. El fugea cât îl ţineau picioarele.
Inima a început să-mi bată tare, parcă îmi sângera de durere. Nu, nu-l va sfâşia, mi-am zis. Cineva de sus, am văzut că i-a purtat de grijă tot drumul ce l-am parcurs împreună. Nu, nu se poate, nu va fi lăsat de Dumnezeu, acum în colţii acestor fiare haine.
Doamne, ce lecţie dură mi-ai dat, am văzut puterea Ta. Dacă aş fi fost cu un copil de mână şi îl scăpam numai puţin, cu siguranţă s-ar fi aflat sub roţile unei maşini care circula cu viteză, dar pe el, din o mie şi una de maşini, iată - nu l-a atins niciuna! Se întâmplă minuni ca să tragem concluzii... « Nimic nu e întâmplător! Toate lucrurile se petrec cu Voia Ta, Doamne! »
Vorbeam cu Dumnezeu în gândul meu şi parcă m-aş fi întors din drum să caut câinele ce îmi lăsase o stare de mare tristeţe în inimă. Fără îndoială, mi s-a părut un fapt extraordinar ! De câte ori nu mi s-a strâns inima şi nu mi-a îngheţat sângele-n vene! Doamne, puterile Tale sunt nelimitate şi oare câţi dintre noi, reuşim să înţelegem că, purtaţi de mâna Ta, putem depăşi toate obstacolele vieţii ?...
Şi totuşi de ce ai lăsat, Doamne, să-l gonească haita aceea de câini ? Era printre ai lui, de ce nu l-au primit ?! Oare, nu-i acesta o mare taină? Cu siguranţă am avut ceva de învăţat... « câinii latră, tu, mergi mai departe !!... » Mă întreb: oare destinul vieţii mele se aseamănă cu destinul lui?... Şi eu, deasemeni, va trebui să procedez ca el, « pe cei ce nu mi-i pot face prieteni, să-i părăsesc, să fug mai departe »? Acesta am înţeles a fi mesajul. Da, astfel m-a sfătuit. O atenţionare pentru a-mi da seama că sunt primejdii de înfruntat pentru un adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Nu e greu, Doamne, când Te am pe Tine aproape. Voi deveni şi mai puternică şi mai luptătoare cunoscând şi mai bine planul pe care îl ai cu mine acum, că eu sunt aceea care trebuie să ducă steagul dreptăţii şi Adevărul pe care mi l-a încredinţat Sofia - personajul cărţii « IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU ! » Am primit Semnul, îl voi face cunoscut tuturor prietenilor mei, fraţilor în Domnul Iisus Hristos din acest Popor Românesc. Oare, cine Ţi se va împotrivi ?... cine îţi va sta Ţie în cale, cine va îndrăzni să zădărnicească Planul Tău ? Şi cine va fi acela care va reuşi să sară gardul în staul când Iisus este Poarta prin care va trebui să intrăm cu toţii : « Un sigur Trup, o singură Credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu ?!... » Acesta este Mesajul… pentru care, în Numele Mântuitorului Iisus Hristos » trebuie să lupt a-l face cunoscut până la graniţa României şi dincolo de graniţele ei ».
Laudă suflete al meu pe Domnul...
19 aprilie 2011
Astăzi, răsfoind filele de jurnal, această mărturie din trecut pare atât de prezentă încât mi-e ruşine de drumul pe care l-am parcurs. Nu mă asemăn nici pe departe cu calităţile şi puterile sufleteşti ale acelui câine sau... poate da, fiindcă şi eu am fost la fel de dispreţuită şi alungată de semenii mei.
Categoric că şi calea pe care am mers până acum a fost destul de grea, dar eu nu am reuşit să fug mai departe. Spun «mi-e ruşine» şi mi-e şi foarte teamă de Iisus şi de Martirii care au luptat până la sânge... eu însă am cedat prea uşor în faţa făţarnicilor necredincioşi care au căutat să mă intimideze, pentru a nu merge mai departe pe calea pe care, din orânduirile Domnului meu, trebuia să merg cu orice preţ.
Laudă suflete al meu pe Domnul.
Nu demult s-a anunţat că se va ţine o conferinţă la cel mai bun colegiu din ţară (după cum citează MediaFax). Subiectul discuţiei: Iluminarea României. Şi de cine?... De iluminaţii masoni!
Printre cele o mie şi una de prezentări şi descrieri ale acestei organizaţii s-a menţionat şi faptul că nu poate fi considerată ca sectă satanistă, (cine se scuză se acuză!), deoarece au înscrişi în masonerie sute de preoţi, călugări şi chiar un arhimandrit » (înregistrare audio). Ce mi s-a părut dezgustător a fost însă următoarea frază care s-a dorit calomnioasă la adresa ortodocşilor: « Noi încercăm ca lumina să le aducă aminte habotnicilor ortodocşi... ».
Oare, ştiţi ce înseamnă duhovniceşte cuvântul habotnic ?... Fierbinte înseamnă! căci văd că nu cunoaşteţi sensul, domnule Nestorescu... Îi dispreţuiţi pe toţi Sfinţii Părinţi de la începuturi şi până azi, şi poate chiar şi pe mama dumitale care ţi-a dat viaţă şi care precis că a fost ortodoxă, numai că dumneata ţi-ai vândut sufletul... Încetează domnule şi căieşte-te cât mai ai timp!... Ai acum ultima şansă de la Mântuitor, ca să nu-ţi pară rău!...
Încă mai puteţi alege:
« Cine e nedrept să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt să se sfinţescă încă » (Apoc. 22- 11).
Pentru că nouă, habotnicilor ortodocşi, ne stă pavăză Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel (Capitolul 1):
1. Pavel, Silvan şi Timotei, Bisericii tesalonicenilor întru Dumnezeu, Tatăl nostru, şi întru Domnul Iisus Hristos:
2. Har vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos.
3. Datori suntem, fraţilor, să mulţumim pentru voi pururea lui Dumnezeu, precum se cuvine, fiindcă mult creşte credinţa voastră şi dragostea fiecăruia dintre voi toţi prisoseşte, a unuia faţă de altul,
4. Încât noi înşine ne lăudăm cu voi, în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră, în toate prigonirile voastre şi în strâmtorările pe care le suferiţi.
5. Ele sunt o dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ca să vă învredniciţi de împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi pătimiţi,
6. De vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce vă necăjesc pe voi,
7. Iar vouă celor necăjiţi, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale,
8. În văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus.
9. Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
10. Când va veni să se preamărească întru sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire de către toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea.
11. Pentru aceasta, ne şi rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa şi să împlinească cu putere toată pornirea voastră spre bunătate şi orice lucrare a credinţei voastre,
12. Ca să se preaslăvească în voi numele Domnului nostru Iisus şi voi întru El, prin harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Iisus Hristos. »
-->
Comentarii