O lumînare stingîndu-se, nimic mai mult

[Luminita Cristina Petcu]

Doar atît mi-a mai rămas,
să mă gîndesc la tine
pîndită de moarte prin toate ferestrele inimii,
în timp ce lumea noastră a devenit una lăuntrică
un cogito ergo es clandestin,
cel puţin aşa sper
ca orbul care cîntă-n somnul zilei, amar
să vorbesc despre dragoste
sub semnul celei mai teribile singurătăţi
în care alţii încă mai vînd confuzii,
o mare de timp pierdut printre degete,
zadarnic negativism, mereu de la capăt
cîtă vreme aud fluturii de noapte rotindu-se
prin ungherele altor greşeli, mereu altele
deşi încerc să împletesc lucrurile între ele
liniştea nu se mai aude, pe deal doar o casă albă
cu un singur copac,
oare nu trebuia să fi dispărut demult
cu bucuria de a mă fi iertat că vorbeam despre tine,
dar niciodată să nu spui,
să nu spui,
să nu spui că n-am existat
de vreme ce eşti totul, pot să înfrunt disperarea
pot să plec goală de mine, fără a privi înapoi.

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]