O lume rea, urâtă şi perversă
Îmi paroxează sistematic nervul
De nu-mi mai aflu locul şi nici verbul
Prin viaţa consumată-ntr-o aversă.
Mă-ndrept către speranţă cu lumină
Şi vertical încerc să mă înalţ
Dar, scrijelesc a fluturilor smalţ
Care-n cădere, se prefac în tină.
Mă tot repet, mizeria desfid
Alung urîtul, ura sau tristeţea
Legând cu lanţuri grele tinereţea
Ca bâtrâneţii uşa sţă-i închid.
Sunt pour toujur captivă în sistem
Şi claustrată în himerice coclauri
În care nu-s meduze, minotauri
Un areal de care mă tot tem.
Prefigurînd o lume androgină
Rătăcitoare prin planeta Ning,
Trăieşte-n ireal, dar de-o ating
Sunt vinovată fără nici o vină
-->
Comentarii