Mi-a tresărit o lacrimă... albastră!
Născută-n neputința de a plânge,
M-am pustiit de toamnă și mă strânge,
Atâta amintire la fereastră!
Și nu știu cum, din slove desuete,
Călcate cu furie în picioare
Și-nsângerate trist din călimare,...
Mi-am amintit cum spus-a... de trei fete!
Era un tată-l știu dintr-o-ntâmplare!
Ivită trist în calea poeziei,
Ce rost tăcut găsea ortografiei,
O rostuia cu rimă și culoare!
Nu voi a ști nici litera, de-i șchioapă
Și nici tertipuri care se îngână,
Doar poezia scrisă în română,
E aur, cer, pădure și e apă!
Atâta colț de hartă ne desparte!
Dar dascăl drept, cu inima prea bună!
Ți-aș dărui o strângere de mână,
De nu ai fi… atâta de departe!
(CAMELIA STAN - O-ntâmplare...)
Născută-n neputința de a plânge,
M-am pustiit de toamnă și mă strânge,
Atâta amintire la fereastră!
Și nu știu cum, din slove desuete,
Călcate cu furie în picioare
Și-nsângerate trist din călimare,...
Mi-am amintit cum spus-a... de trei fete!
Era un tată-l știu dintr-o-ntâmplare!
Ivită trist în calea poeziei,
Ce rost tăcut găsea ortografiei,
O rostuia cu rimă și culoare!
Nu voi a ști nici litera, de-i șchioapă
Și nici tertipuri care se îngână,
Doar poezia scrisă în română,
E aur, cer, pădure și e apă!
Atâta colț de hartă ne desparte!
Dar dascăl drept, cu inima prea bună!
Ți-aș dărui o strângere de mână,
De nu ai fi… atâta de departe!
(CAMELIA STAN - O-ntâmplare...)
-->
Comentarii