Fără îndoială o să-ți reamintești,
într-o zi,
când eram de luni până luni
nesfârșite duminici cu parfum de tei
şi ne iubeam aşa ghem cum eram,
șurubiță din mătase
adunată pe oase tăioase.
O să-ți reamintești
cum îmi îngheța întâi o geană,
apoi cealaltă,
privirea o lua de nebună la goană
pe gulerul cămășii tale
unde erau împăturite
toate sărutările mele de atunci, dinainte,
iar în palmele dogorite de arșița lui te vreau
îţi stăteau sânii mei, o coapsă
și toate frigeau.
Despre fierbințeala buzelor mele
o să-ți reamintească ea,
ecoul unei alte vocale înfulecând iubiri carnale
pe mânerul lipicios de fotoliu
şuierând lângă urechea-ţi doritoare de șoapte
poezia mea.
O să-ți reamintești, fără să mă urăşti,
când numele din obişnuinţă o să mi-l rosteşti,
iubind-o pe ea,
de ce pe umerii mei urzicau sărutările tale
şi cât de mult mă durea?
Mimând zborul spre stele un minut dintr-o noapte,
fără să aibe aripi şi pletele inelate
doar sâni cu sfârcuri țuguiate purtând nume
de personaje din desene animate,
cu siguranță o să-ți reamintești,
că aceea de lângă tine când te trezeşti
nu sunt eu.
Cu carnea sfâșiată de unghiile timpului,
adulmecându-mi sângele înfierbântat
când ramuri se vor desfrunzi ,
o să-ți reamintești,
că fără mine nu se poate trăi o clipă, nu o zi.
Veronica Șerban
( februarie 2017)
Comentarii
Mulţumiri pentru aprecieri doamnelor, AureliaAlbAtros, Veronica Carjeu, Emilia Popescu Rusu şi domnilor, Mihai Ștefan Arsene, Mihail Toma, stimate domn, Parlea Gheorghe şi domnule Nitu Constantin.