Se-așterne toamna pe segmentul vieții,
Chiar dacă drumul cu arbori e placat,
Visele dorm în clipa dimineții.
Timpul, cavalerul vitezei, mascat
Cu ignoranță, răceală, rugină,
Își joacă rolul său ca un apucat.
Am vrea să decantăm cine-i de vină,
Dar maladia zilei ne-mpresoară –
Momentul se transformă în ruină.
Destinul ne trage, decis, pe sfoară
Contabilizându-ne secundele
Mascate cu acorduri de vioară.
De ce să ne-ascundem după perdele
Sau lacrimi să oferim unui prezent
Meschin? Trebuie să-ntindem coardele
Puțin câte puțin și-n mod competent.
Pe traiectoria cea luminoasă
Haina speranței ne-oferă un fragment
Din clipa dulce, blândă, generoasă.
-->
Comentarii