Priveam sărutul lunii pe luciul clar de apă
De țărm se izbeau valuri, vântul vorbea în șoaptă
Priveau până și norii dar nu înțelegeau
Care-i misterul apei, târcoale îi dădeau.
O barcă-n depărtare gemea înăbușit
Părea a fi femeie ce plânsul și-a oprit
Din cer se prelingeau lacrimi de rouă sfântă
Se revărsau pe punte în semn că o sărută.
Cândva în alte vremuri un pescar solitar
Cioplise trupul bărcii dintr-un bătrân arțar
Cu mâna-i pricepută cu o rindea și-o bardă
Dăduse bărcii lui o formă ca de fată.
O candidă fecioară iubise-n vremi trecute
Îi închinase viața și clipele avute
Îi sărutase ochii pe plaje-n răsărit
Și lacrima-i ștersese în tainic asfințit.
Pe întinderea de valuri o invita la dans
Și apa le dăduse și hrană în avans
Și lacrimile ei tot apa le-necase
Și ofurile ei tot apa le-ascultase.
Dar într-o zi când cerul zâmbea a desfătare
Porniseră cu barca în larga depărtare
Se sărutau cu patos și apa-i legăna
Un pescăruș departe pe nume îi striga.
Dar țipătul ciudat al păsării străine
Ei nu l-au luat în seamă când îi striga pe nume
Un vânt nebun, gelos pornise-o cruciadă
Căci îi căzuse dragă minunea cea de fată.
Și unde nu izbește cu aripa-i de fiară
Și valul se-nfioară și cerul parcă zbiară
Și-n nebunia dată apa se-nvolburează
Și-nghite trupul fetei și timpul încetează.
Îndurerat se-aruncă luntrașu-n adâncimi
În nebunia lui mai crede în minuni
O gheară ca de fiară l-aruncă peste mal
Ajunge un tribut, tu, mai așteapt-un an.
-->
Comentarii
Multumesc onorata pentru apreciere Agafia!
Frumos!
MULȚUMESC FRUMOS, VLADIMIR!
o întâmplare foarte dură
cu un final de la natură -
El vântul în adănc te-a luat
iar eu pescaru-s terminat...
Nu a vrut să mă ia și pe mine, nenorocitul
de Vânt.
Auzi... să mai aștept un an !
Of, Of !
Frumos... felicitări, Daniela !