Blog

O zi de iarnă... din copilăria mea...

Postat de Vladimir Nichita pe Septembrie 30, 2019 la 16:00

 Mă bosumflam foarte tare, când eram dimineața, sculat din somn.
 Dar în ziua aceea, fiind pe jumătate treaz, am simțit că ceva special 
 urma să se întâmple. Vântul își făcea mendrele, țiuind și icnind, dar
 cui îipăsa de ce se petrecea  afară, atât timp cât totul era perfect înăuntru. 
 Căldura moleșitoare, creată de cele  câteva lemne ce ardeau mocnit în micuța 
 sobă de pământ, era miraculoasă, invitându-te să uiți de cele lumești. 
 Lenea era Cucoană mare, și din păcate eu nu duceam lipsă de așa ceva.
 Într-o stare de așa zisă amorțeală, cât și de confuzie, creată de marea plăcere
 a somnului, am simțit palmele bunicii mangaindu-mă pe frunte, palme care
 erau extrem de reci și ude de zăpada care se topise în ele.
 Ceea ce așteptasem de foarte multe zile, se întâmplase. Ninsese întreaga
 noapte, și încă ningea fără de oprire.
 Neștiind ce să cred, am sărit că praștia din pat, fiind cuprins de o euforie pe
 care numai albul acela de vis putea ca să mi-o dea.
-Ninge, ninge, afară ninge, bunicuțo ! Bunica mă privea cu căldură, zâmbind.
 Cu năsucul lipit de sticlă rece a geamului, mă minunam de acea frumusețe
 nemaiîntâlnită... de care mă despărțea doar zidul casei. Împinși de tăria
 vântului, fulgii dansau piruete nemaivăzute, ca apoi istoviți, să cadă pe
 suprafața rece a pământului, inghesuindu-se unii în alții.
 Iernile copilăriei mele în Galați, erau speciale, fără a fi noroioase, această
 datorindu-se și faptului că în zona noastră nu era circulație de tramvaie și
 mașini, care să tulbure pitorească imagine a zăpezii, din suburbie.
 Băteam din palmele-mi micuțe, neavând răbdare să fiu înfofolit în haine
 călduroase, pentru a ieși cât mai repede afară, de unde se auzeau deja vocile
 gălăgioase ale copiilor din cartier.
 Tincuta, Sofica, Dorina, Ionel, Nuțu, erau foarte preocupați cu lucruri importante,
 specifice anotimpului de iarnă. Ei erau numai câțiva din bunii mei prieteni, care
 dădeau zor, construind un om de zăpadă, care începuse să ia forme, chiar dacă 
 părea a fi nu prea arătos. 
-A venit Vladimir ! Uitați-l pe Vladimir !
 Bucuria lor era sinceră, fapt pentru care eram întotdeauna foarte fericit, atunci 
 când luam parte la jocurile lor. Faptul că eram născut și venit de la București,
 oraș de care acești copii galateni, auziseră doar de la părinții lor, dar pe care ei
 nu nu îl văzuse niciodată, îmi crea un fel de avantaj pe care bieții de ei îl interpretau
 în mod greșit. Eram din Capitală...așa că !
 Mă considerau un fel de șef de al lor, lucru care nu îmi făcea de fel plăcere.
 Vântul își slăbise tăria, fulgii fiind mai mari și mai frumoși, lucru care îi bucura 
 mult pe copii. Bătăile cu bulgări creau vervă mare, iar săniuțele, se mișcau rapid
 pe pârtia unui mic deal din împrejurimi.
 Fericirea tuturor era nemărginită, fiecare agitându-se și vociferând, într-o manieră
 mai mult...sau mai puțin elegantă, dar cui îi mai păsa ?
 Fumurile ce ieșeau din coșurile caselor, aduceau un farmec deplin împrejurimilor,
 unde copacii acoperiți de cantități imense de zăpada, i-și aplecau crengile tot mai
 jos, încercând să sărute pământul.
 Ningea fără de oprire! Nu auzeai pe nimeni să se plângă, chiar dacă seara se lăsa
 încet peste acea minunată zi, ce adusese prima zăpada.
 Iarna, își intrase cu siguranță în atribuțiunile ei !

 Vladimir Nichita / Australia.
 30/09/2019

Vizualizări: 89
★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –
Urma

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
  • Activitate recentă
  • Bloguri
  • Postări Ioan Muntean
  • postări nepublicate
  • Comentarii blog
  • Articole
Mai Mult…

Membri

Clasament

Grupuri

Foto

Forumuri

Video

-->