Oamenii nu mă ştiu

Mă întorc în trup desculţ de încălţările nopţii,
nu mai am timp de îndreptările propuse,
am rămas închis în cercurile concentrice,
să nu mai pot depăşi propriile limite.

Oamenii nu mă ştiu,
oraşul mi-e străin,
nu se mişcă liber nicio idee,
nu suferă nicio înfrângere
o bătaie din aripi rupe aerul,
nu-i nicio pasăre pornită în zbor.

Cineva îmi suflă-n timpanul urechii,
să aud cum se apropie depărtările cerului
şi intră fiorul sub piele
ca un tunet în clopotele sparte.

Dimineţile aşteaptă cu rubinul pe buze
ploile verii să înlăture praful
de pe catapeteasma pământului,
dar totul e o iluzie.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->