Oare, ce-ai spune, Doamne,
Dacă ar fi să-ți cer acum,
O vară să-mi mai pui în coș
Peste atâtea puse toamne?
Îmi lunecă privirea-n zare
Tivindu-mi lacrimă sub gene,
Când văd atâta floare scuturată,
Lăcrimând, dorind o ultimă îmbrățișare.
Oare, ce-ai spune, Doamne,
Dacă mi-ai pune încă un an în salbă,
Cum cerul înstelat în ochi l-ai așezat,
Lumina să nu mi se întoamne?
Mai am de adunat mărgăritarele
Sădite-n brazdă de curând.
Tu știi că viața m-a tot alergat,
Și n-am îmbrățișat ogoarele.
Știi, Doamne, îmi spun mereu
Că mă cunoști ca și pe Tine,
Și deseori, mă-ntreb,
De ce nu vezi cât mi-e de greu?
De mere nu m-am săturat.
Când am dorit să mușc din ele,
Dinții îmi erau sterpeziți,
Nici n-am simțit că le-am gustat.
Ai semănat atâta frumusețe-n jur,
Și diamante-ai presărat în adâncimi.
Îți cer prea mult să-mi dai,
Când vreau de toate să mă bucur?
Cornelia Mazilu
https://www.youtube.com/watch?v=8Y4tH-11lv8
-->
Comentarii
Trimit mulțumiri de suflet și îmbrățișări dragi tuturor, pentru popas și gândurile lăsate, oameni frumoși!
Sincere aprecieri!
V[ mulúmesc din suflet pentru fiecare popas si pentru fiecare adiere de gând, oameni dragi!
Frumoase versuri Cornelia!