Arunc stele pe zăpada timpului,
un ghemotoc de vise albite de ani,
dincolo de oră sunt eu
şi clapele ruginite ale pianului,
nicio secundă nu se întoarce spre noi,
a obosit Timpul,
gheaţa vieţii se topeşte încet,
stelele au devenit lăcrămioarele nopţii,
cenuşa de aur a trecutului o arunc spre cer,
puzderii de gânduri se strecoară printre fulgi,
nu mai văd infinitul, privirea verticală
a uscat şi ultima petală de lacrimă.
A obosit Sufletul, troienind printre gânduri,
roua dimineţii a împrumutat culorile curcubeului,
un condor s-adapă din fântâna vieţii,
atinge cu pliscul o stea in formă de inimă
şi oftează.
-->
Comentarii