Ploaia ce semne şi-a pus
pe vara ta încinsă de nisip,
aşteaptă acum un răspuns.
Şi decuzori mă răsfaţă,
mă aşază la picioarele-i ude
s-aud cum foşneşte pământul,
de mi se risipeşte în priviri tot cerul.
Buzele munţilor sorb crudul din aer,
de clopotele s-au oprit să mai bată.
Tăcerea prinde gustul piersicilor coapte,
obrazul tău le împrumută couloarea şi puful,
de sângele mişcător ca şi râul
capătă maluri înflorite târziu.
Ochiul ca un fulger pe ape
cu pietrele rămase ca nişte trepte
pe care şi timpul curge curbându-şi oasele
mai grăbit decât vântul sălbatic,
arde în mine cuvintele spuse
şi nu le mai dă de capăt,
de atâtea înţelesuri nedesluşite.
-->
Comentarii
Deosebit de frumoasa ! Mi-a placut!