Se năpustesc în sate vânturile
de se iscă furtuni,
cerul se prăvale peste pământ
şi le îngroapă norocul.
Piscurile albite ale munţilor nu se mai văd.
Tot ce rămâne în temere se zbate,
de apele cresc n-au loc înte maluri
şi alte albii îşi fac.
Oamenii îndură şi se roagă
unui Dumnezeu plecat în concediu,
fiecare-şi zideşte speranţa
dincolo de streaşina înţelegerii.
Se aşteaptă vremuri mai bune,
unii le prind, alţii pleacă
pe tărâmuri de vis.
Ochiul răsare la orizont luminos.
-->
Comentarii