E soare... şi-i toamnă,
arămiul pădurii - obsedantă armură
în urmă culorile dureroase mor
până când doi vulturi albaştri-
noi...
prefac privirile noastre în ploi.
Prin ploi mai putea-vom să ne arătăm
unul altuia verdele crud
care ne pulsa prin întreaga trăire?
Decât să împărţim pe din două pustiul
care ni se aşterne în cale,
mai bine s-ar dezbrăca de noi muzica şi culoarea
şi-n vânt s-ar îmbrăca cuvântul meu.
Atunci... doar către tine
cad frunzele, vuieşte marea.

Comentarii
Vă mulţumesc, domnule Toma!
Mulţumesc, Mimi, Florin şi Agafia pentru popas, lectură şi comentarii.
E atata de frumos octombrie in versurile tale!
"Prin ploi mai putea-vom să ne arătăm
unul altuia verdele crud
care ne pulsa prin întreaga trăire?" E bine atunci cand in suflet pastram senin, speranta puterea de atrece mai departe. Admiratie, draga prietena!
Foarte frumoase versuri !
Drag popasul tău, Ani dragă! Mulţumesc!
Îmi era dor de versurile tale care au o muzicalitate unică.