E iarãşi octombrie!
Iarãşi au îngãlbenit de ruşine
jumãtate din frunzele verii
şi de dor jumãtate din inima mea;
o frunzã galbenã, o frunzã verde
şi fluierul ciobanului împletind
o notã de pe pãmânt cu o notã din Rai.
E iarãşi octombrie!
Iarãşi se zgribulesc stelele pe cer
şi luna e mai strãlucitoare,
iarãşi ploile îmi rãcoresc paşii pierduţi
prin mirosul copilãriilor
de fum de crengi şi frunze
lepãdate şi mistuite în ochii-mi umezi.
O zi caldã, alta rece
şi iar curge must în clocot
pe ţevile vieţii spre întotdeauna
şi iar plânge Cuvioasa Parascheva
cu lacrimi de pelerin
printre arome adânci de struguri copţi
şi prin frenetice miezuri de nucã.
E iarãşi octombrie
şi iar plânge şi mama
cu lacrimi şi crizanteme
la mormântul tatãlui meu.
E iarãşi octombrie
şi cerul s-a molipsit ereditar
de galbenul frunzelor ce mor
şi soarele iar,
pânã şi pielea Dumitrului din Basarabi,
pânã şi mirul pe inimi prelins
din inima tizului sãu tesalonicean;
chiar şi pãmântul negru
tot de galben se pregãteşte
deschizându-şi pântecul seminţelor de grâu.
Pe cine eşti, octombrie, atât de geloasã?
Pe iulie? Pe cer? Pe mine?
Ori poate pe veşnicie?
De ce eşti, octombrie,
atât de toamnã
şi eu atât de departe?
-->
Comentarii
Semn de placuta lectura si apreciere.