În frunza toamnei auriul se-aprinde ca un ecou al verilor ce-au fost. Jăraticul lor, subţire de cenuşă, e-ascuns sub timpul ce-și pierde orice umbră și nu te mai vrea scos pe alei.
O mantie ușoară se extinde pe frunzele uscate, strânse-n grămadă, când vântul lin le flutură din loc în loc când firele de lumină caldă le-aprinde în culori de foc.
Se cerne-ncet liniștea peste pământul care-și primește iar prinosul de frunze înșirate pe alei. Doar prin parcurile pustiite, pe unde treci, rămâne parfumul frunzelor pe care calci și pomii goi, pe când băncile au încrustat pe ele amintirea pașilor făcuți-n doi prin vara ce-a trecut prin noi.
-->
Comentarii