Vine o vreme
când mâinile mamei,
neputincioase,
abia mai pot să şteargă o lacrimă,
să mângâie icoana
zidită în altarul sufletului său.
*
Mămă,
plămada ta de-a pururi
răsare din sămânţa
nepângăritelor iubiri.
*
Mamă, mamă,
crâng în floare,
apă limpede-n izvoare,
cer cu stele,
fior al sărutului,
poarta Infinitului,
sfântă între sfinţi,
cu lacrimi fierbinţi
ţi umbră de dor...

Comentarii
Mulţumesc, Veronica!
Mulţumesc, domnule profesor!
Respect pentru mamă şi autoare.