Priveam oglinda proaspăt curăţată
să văd dacă am şters-o bine,
dar dintr-un gând în altul
ea mi-a cerut obligatoriu
un interviu cu mine.
Astfel, limpezimea oglinzii
m-a azvârlit pe paginile timpului meu,
măsurând lungimile şi scurtăturile
pe care singură le-am ales
să-mi crească sau nu aripile
în faţa societăţii, dar în ochii mei
ghearele zgârâie în carne vie.
Şi-o chiuire a conştiinţei
îmi oglindeşte mii de dâre ce mă-ndeamnă
să mai şterg altă oglindă,
dar ştiu că nu voi reuşi niciodată
s-o curăţ ca pe aceasta în care mă privesc,
că oamenii sunt cameleonici,
pe când statornicia mea
mă învigorează sau mă răpune.
Oare, câţi semeni de-ai mei
mai găsesc oglinzi de curăţat,
după ce-au terminat cu cele din casă?
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii