Îmi pare totul structurat pe etaje,
Lipit cuvânt de cuvânt,
Amintire de amintire,
Clpesidră a timpului ce are sparte capetele
Să fuzioneze nisipul la infinit
Atunci când el se desparte definitiv
De momentul actual,
Lăsat totuși în urmă
Să-și fărâmițeze singur sticla,
Să devină din nou nisip
Strecurat spre o altă clepsidră…
Îmi pare totul așezat într-o ordine a dezordinei
Ce pliază sentiment lângă sentiment,
Adus să fie frați dragostea și dorul,
Ura și minciuna,
Împreuna așezați să-și atingă cu suflări fierbinți fețele
Estompând claritatea din oglinzile destinului…
Îmi pare totul sfâșiat, decupat și intristat
Deși ultima soluție este zborul,
Tu cum îți doresti să-ți folosești aripile
Dacă nu simți viitorul?
Tu cum alegi să auzi chemarea spre lumini?
Când caudină îți este zarea
Ce nu-ți lasă nici măcar speranța
Să se strecoare printre visele
Ce totuși trec de clesidrele sparte, dar unite,
Ele trec să-și vadă în sfârșit chipurile
În oglinzile destinului…
Tu ce alegi să faci?
24.11.2014
Bogdan Stoicescu
-->
Comentarii
Vă mulțumesc!
Frumos!
Oare putem alege ceva,... în faţa destinului?!
Frumos!
Frumos Bogdan!