Oglinzile
Oglinzile mă dor, lumina lor trudita
se învârte că-n vâltoare, în taina ei pe drumuri,
țâșnesc silabe toate, o iarbă răsărită,
ca să salvăm cuvântul, răsfrânt sub anotimpuri.
Eu văd a ta lumină, în grijile-nnodate,
stă suspendat în cerul fragilul ei cuvânt
și îmi curbează visul, obezile-ncordate
ca să îți jur iubire, la polii de Pământ!
Oglinzile mă dor, ca teamă de cuvinte
când trec în rugăciune golgotele de timpuri,
înfing priviri prăfoase, ca un stigmat anume,
când mâna ta m-aprinde,pe stâlp între nisipuri.
Aș vrea să-mi fii oglindă, în timpul cel din urmă
să-mi descrețești tu fruntea de gândurile rele,
când zbuciumul din mare,un țărm adânc îl scurmă
să-mi lași doar strălucire, în visurile mele.
-->
Comentarii
O poezie ca un strigat de dor . Felicitari !