Mă nelinişteşte adesea gândul,
mai ales când cade noaptea...
Oare va să-mi vină rândul
să mă iau de piept cu moartea?
De gându-acesta nu mi-e teamă,
c-aşa-i firescul mers al lumii,
că Omul n-a luat în seamă
faţa cea ascunsă a lunii...
Mi se descâlceşte gândul,
târziu, când noaptea se topeşte
şi aud cocoşii ce-şi spun cântul,
când un Soare roşu se vesteşte.
Încrezător ascult, cum dimineaţa,
vântul la ureche îmi şopteşte:
“Omule, trăieşte-ţi demnă viaţa,
udăţi-o cu bucurii, că veştejeşte!
Omule, tu eşti esenţă de iubire,
nesecat izvor de bunătate
radiezi necontenit de fericire!
Veghiază,doar la libertate!
Ioan Friciu, Sibiu

Comentarii