-, , nu trebuie să fiţi judecătorii mei şi , cu atât mai mult călăii mei. Totuşi, eu cred că mă confundaţi…
-Grijania mă-tii de pui de târfă…ce bă, ai uitat când la Piaţa Rahova te-ai băgat tu să scoţi din ştremeleagu’ meu o târfă pă care o plătisem şi după aia’ i se părea că e greu să stea frumos pentru câte lovele primise?
Gata, ştiam cine sunt! Rămân pe loc şi dau să le răspund. În spatele meu aud căzând un obiect tare şi greu, care se sparge de asfalt . Nu întorc capul, gândind că încearcă un complice de-al lor să-mi atragă atenţia, pentru ca ei să mă poată ataca, fără să mă apăr. Sar în lateral, cu ochii pe cei doi. Întrorc privirea o fracţiune de secundă, dar nu văd pe nimeni în direcţia de unde venise obiectul tare, care se spărsese de asfalt. Doar bucata mare de cărămidă zăcea pe jos, spartă în zeci de bucăţele. Mă înfior, la gândul că sunt atacat din mai multe părţi, iar eu sunt singur. Încă două cărămizi vin ca nişte grenade uriaşe, la un interval foarte scurt. Se sparg şi ele de asfalt, stricând liniştea dimineţii. Atacatorii cuţitaşi se privesc îngrijoraţi. Înţeleg că nu pentru mine se aruncau cărămizile, ci pentru a-i îndepărta pe ei. Următoarea cade mai aproape de cei doi, iar asta îi face să se retragă precipitat. Aleargă înjurând şi ameninţând. Cel mai mărunt îşi etalează fugind pumnul drept, în care luceşte o armă albă, pe care încă nu o scosese în timpul micii confruntări cu mine. Erau pregătiţi să curme viaţa unui om, doar pentru că nu li s-a permis să se împerecheze în stradă, ca animalele, în grup şi fără voia partenerei. Doamne…uneori, cei cu staţiune bipedă, care au pretenţia să li se spună oameni, sunt mai răi decât animalele.
Întorc capul, să văd ce se întâmplă cu cărămizile. Gata, e linişte. Din spatele unui copac apar doi dintre muncitorii pe care abia îi salutasem.
-Nea Gabi, ăştia sunt spurcaţii ăia care stau la pândă pe aici de vreo câteva zile. Cred că te-au urmărit. Îi cunoşti?
-Întâi şi întâi, vă recunosc pe voi, ca pe salvatorii mei. Trebuie să vă mulţumesc că mi-aţi scăpat viaţa. Apoi, să vă răspund la întrebare. Dacă mă gândesc, după cum i-am auzit, cred că sunt nişte păcătoşi care au participat la un viol în grup în Piaţa Rahova. Şi atunci când am scăpat fata m-au ameniţat, dar aşa fac mai toţi infractorii, atunci când îi surprinzi în flagrant. N-am crezut că pentru un aşa incident minor se pot răzbuna. Oricum, vă mulţumesc şi vă salut.Acum trebuie să ajung acasă, dar diseară, când ieşiţi din program, am să fiu aici să mergem la restaurantul de alături.
Când am ajuns acasă, sigur că n-am povestit incidentul nimănui. Dar, pentru prima dată, am intrat în camera copilului şi am privit-o îndelung cum dormea. N-am atins-o , ca să nu-i stric somnul. Dar am privit-o mult timp. Soţia mi-a pus să mănânc. Apoi a făcut cafea. Nu m-am mai culcat. Îmi pierise somnul. Am băut, după ceva vreme, o cafea mare împreună cu ea. Am ascultat tot ce-mi povestea. Nu ştiu despre cine şi despre ce vorbea, dar ştiu şi acum la ce mă gândeam. Mi se părea că este o prinţesă, care venise la mine acasă, ca să-mi aducă bucurie şi lumină. Nu după mult timp, mi-a adus în viaţă şi fetiţa, care creştea ca o căprioară într-un crâng liniştit. Nu puteam să le spun ce mi se întâmplă, ce pericole trăiesc. Asta le-ar fi stricat bucuria zileleor şi liniştea nopţilor. După ce soţia a plecat la slujbă, am gândit că ar fi bine să cumpăr un buchet de flori, pe care să-l duc mamei. Trebuia să-i spun ceea ce am simţit nevoia, atunci când eram în pericol.
Caty Urucu - Onoare, Caracter şi Adevăr - fragment
-->
Comentarii
Felicitari!
Lecturat cu drag....Felicitări!
Admirație!