Mi-e dor de primul gângurit?
Sau poate-aș vrea să mă mai nasc o dată?
Nu știu unde și când am greșit?
Ce întrebări sinistre! Sunt debusolată?
Mă-nchid în carapacea viselor spulberate
Dorind să-mi schimb identitatea șubrezită.
Clocesc un plan, dar zilele-mi sunt numărate.
Tăcerea-mi soarbe cuvântul ca o ispită.
Subestimându-mi valoarea ce zace-n întuneric
Pun pe balanța vieții faptele mele rele
Și cele bune. Cobor și mă ridic.
Cu profesionalism alerg pe schele
Și construiesc prin mine și cu mine
Un imobil solid ce se numește viață.
Gândurile negre-mi dispar, renasc cu bine
Și mă înalț pe schela destinului privind în față.
-->
Comentarii
Vă mulțumesc pentru popas, doamnă Ciobotariu Maria.
Foarte darnică ești cu mine, dragă Lenuș. Mulțumesc.
Cu aceeași admirație!
Frumos!
Versuri cu un tumultum de stări și culori.
Asleasă prețuire!