Orașul fără de hotar
Clădește-n sufletele noastre,
Asemeni anticelor castre,
Numai din piatră și mortar,
Din cercul marilor balastre,
Un zid ermetic, solitar.
Și ne-nvârtim necontenit,
Văzând cum viața-și trece rostul,
Însingurați la adăpostul
Acestui zid de neclintit,
Plătindu-i fericirii costul,
În cercul nostru definit.
Căci am uitat să mai trăim
În astă lume trecătoare,
Când toți avem același Soare,
Noi fiecare încălzim
Singurătăți necruțătoare,
”Uitând” mereu să dăruim,
Din când în când, o mică floare.
-->
Comentarii