Pădure, draga mea pădure, mi-ai îndulcit copilăria
Cu fragi, afine și cu mure, care îmi umpleau pălăria,
Cu ciripit de păsărele, în ramul verde și umbros
Și veverițele rebele, umblând în sus, apoi în jos
În căutarea de alune și ghindă rumenă gustoasă,
Ele-ncercând ca să adune, să aibă-n iarna cea geroasă.
Îți văd aievea lopătarii și căprioarele gingașe,
Păscând alene printre arii și dropiile mari golașe
Care cloceau pe liziere, în cuiburi calde dar umbroase,
Fazani și fagurii de miere din trunchiurile scorburoase,
Mistreții care se-îmbăiau în lacurile din poiene
Și iepurii ce mișunau, mâncând din ierburi dulci, alene.
Mă văd din nou fiind la culesul de mânătărci și vinecioare,
Și-alte ciuperci, căci le știu rostul și mă feream de-otrăvitoare –
Plimbările lungi pe colnice, mi le-amintesc cu-atâta drag,
Dar astăzi parcă nu s-ar zice, că ai fi fost, zăresc doar vag
Tufișuri dese și virgine, ce-au răsărit mod spontan, sălbatec
Fiindcă aproape-n întregime, tu fosta-i ras de un zănatec
Curent zis de privatizare, ce te-a distrus și mutilat,
Pădure draga mea pădure, de parcă n-ai fi existat!
Eu te păstrez intactă-n suflet, ca amintire minunată,
În al copilăriei umblet, mi-ai fost și mamă, dar și tată,
M-ai răcorit cu umbra-ți deasă și m-ai hrănit cu dărnicie,
Pădure mândră și frumoasă, simbolul meu de veșnicie!
-->
Comentarii
Merci, Dorina!