Pe o bancă retrasă
cu lemnul ros de ploi
meditam la frumuseţea parcurilor
prin care n-am trecut,
umbra îmbrăţişa răcoarea arborilor.
Striveam în minte gânduri coapte,
de mi se frângeau aripile plutitoare
şi alunecam pe jariştea abruptă,
crudul mijind în cuvinte.
În pădurea virgină
pe fugă după vânatul trezit
odată cu teama urcată prin oase,
mişcarea din nemişcare se rupe.

Comentarii