Stau cu capul pe tâmpla pământului,
adulmec sângele pur
cum gâlgâie prin venele
pline de viaţă,
îmi umplu cu frunze palmele
şi pornesc vânătoarea de iarbă.
Pe pielea ridată a lumii
dau de o câmpie aridă,
semăn câteva fire
şi pământul se cutremură
într-un spasm febril.
Dau de un râu secat,
aşez cu mâna câteva alge
şi râul răsuflă
ca după o agonie astronomică.
Pământul respiră acum
prin firele de iarbă
modelate în mâna mea.
Comentarii
Mulţumesc din tot sufletul, stimată doamnă Agafia Dragan!
Foarte frumos! Pretuire!
Mulţumesc, stimată doamnă!
Frumoase versuri!
Mulţumesc!
Metafore în imagini poetice inedite!