Noi am plecat demult
înspre lumină
pământul
se roteşte mai încet
albastrul
e numai zdrenţe cenuşii
copacii
cresc cu crengile-n adânc
florile
nu mai au corole,
ci tăciuni
nimeni
nu mai încearcă
să mute munţii
în lanurile de zgură
nu se mai coace grâul
şi-a stins lumina!
În apartamentul
de la etajul IV
plânge-un copil, mama
coboară în memorie
să caute-o poveste
altundeva, doi tineri încearcă
să dezgroape din cenuşă
un viitor sau, măcar
o poezie
fără colţi şi unghiuri ascuţite
cuvintele-s puţine
şi pauzele dintre ele, lungi
Dac-am putea
să reclădim
tăcerea tandră de mai ieri,
cafeaua aromată
şi voioasă
precum o vrabie gureşă în zori
şi grija
de-a mai fi doi, încă o zi, şi încă…
Noi am plecat demult înspre lumină
să mai privim o dată înapoi
pământul
se roteşte tot mai încet şi ninge,
ninge în miez de vară peste umbre
se construiesc
morminte suprapuse
în cimiterele de ieri, grădini
cu pomi în floare, lumânări şi păsări
Să mai privim o dată înapoi
acolo unde-a fost pământul
e-acum un gol,
un gol… şi ţipă!
-->
Comentarii