Pământul

Pământul


Pământul meu sărută și pasul tău și zarea,
în dangătul de zori vestind o dimineață,
sculptate în povești erau munții și marea,
când te-am sorbit în mine, din tălpi până pe față.

Doar cerul tău-i ninsoare, de alb, pe gât pe buze,
cu palmele deschise surâs alerg din mine,
mi-e amintire toamnă, în dorul meu de frunze,
un gând pierdut în visuri s-a colorat de tine.

Vezi cerul tău-i cântare, când îngerul îți spune,
noianul meu de doruri, ce năpădesc din greu
și peste alb ne lasă un alb ca rugăciune,
când roua mea oftează :iubito, cine-s eu ?

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Vezi cerul tău-i cântare, când îngerul îți spune,
    noianul meu de doruri, ce năpădesc din greu
    și peste alb ne lasă un alb ca rugăciune,
    când roua mea oftează :iubito, cine-s eu ?

    Foarte frumoase versuri, drag prieten!

    Lecturat cu plăcere

Acest răspuns a fost șters.
-->