Prins între realitate şi vis,
pus în genunchi cu faţa la zidul plângerii
privesc prin el dincolo de timp
cum trec neobservat de ochiul judecător
prin flăcările cuvântului care mă ard.
Sufletul meu capătă aripi de înger,
trupul rămâne în lutul originar
şi nimicul din mine are pretenţii de fericire
prin păcatul cărnii din care muşcă pe furiş.
E un câine care-şi apără teritoriul şi stăpânii în orice condiţii,
moare pentru ei şi urlă de foame la lună,
renunţă la libertate pentru libertatea lor
fără să se lase păcălit.
Tu îi înţelegi iubirea
până dincolo de margini,
ori până unde pot eu să cred
că niciun om nu depăşeşte pragul umilinţei
şi părăseşte scena.

Comentarii