Părinţii noştri, regii Lear
Ţi-e frig în noi, părinte
Lear,
coroana grea şi
sceptrul sfărâmat
în ochii tăi, lumina
naşte
stele moarte de nesomn
şi umbre, adâncind absenţe…
te rogi, fără să ştii
în care zare zeii,
umili şi obosiţi
s-au risipit
Muntele, e doar o piatră
crescută monstruos
palatul,
un imens labirint
şi tu,
un strigăt mut, un torent
de tăcere
prin temple-aleargă vântul…
te rogi, măcar un fiu
să se întoarcă…
în scrin aşteaptă mantia,
inelul şi sandaua
în grajd,
viţelul îngrăşat…
Comentarii