eram pe prundul unui râu de munte
ţineam în mână un păstrăv sclipitor
era o zi frumoasă de toamnă târzie
dar pe niciunul nu ne mai interesa
vreo sărbătoare panteistă
era aproape linişte şi resemnare
în micuţul univers de carne
aproape liniştit dar trist
păream a fi şi eu
îmcât nu mă mai puteam hotărî
să-l mai arunc inutil în apă
am strigat îndelung pe careva
să întreb ce să fac
cu fărâma aceea de viaţă
dar nu răspundea nimeni nimeni
prin valea aceea tăcută
cu rotule mari de piatră
împrăştiate peste tot
era cutremurător să vezi
un om tânăr şi emoţionat
ţinând pentru prima dată în mână
un peştişor abia zbătându-se
la ora aceea blestemată
când dormeau duşi bătrânii destinului
şi se iau hotărârile tragice singure
-->
Comentarii