„Pot rupe toate florile, dar nu pot opri primăvara.”- Pablo Neruda
În anotimpul reînnoirii, cuvântul ar vrea să facă un prim pas, însă se împiedică de sintagma „un nou început”. Ce poate înfăptui? Se poate șterge de praful silabelor și apoi să alerge unidirecțional sau are posibilitatea unui scurt popas, atât cât să clădească o paralelă între tânjitul început și primăvară. Un vechi proverb românesc susține: „Cu o floare nu se face primăvară.” Totuși prezența generică a ghiocelului o prognozează. Așa și cu începutul... Inițial când întreprindem ceva, ne cuprinde setea de nou sau eliberarea de plictisul rutinei, apoi se ivește sentimentul de bucurie. Sunt acei muguri ai fericirii care ne-au eliberat de cenușiul înmagazinat în noi. Culoarea se descătușează din lanțurile frigului schițând căldură, îmbinată cu iubire, în fiecare rază de soare din diminețile de martie. „Există întotdeauna la începutul lui martie o exasperare, o nevoie de schimbare a anotimpului înainte de graniţele lui cosmice, o nevoie de hotar şi de luare de la capăt a lucrurilor, o dorinţă, acută şi aproape isterică, de primăvară.” mărturisește Ana Blandiana, într-una din scrierile dumneaei.
O legendă românească susține faptul că un tânăr s-ar fi dus să elibereze soarele din temnițele unui zmeu și chiar dacă l-a învins pe temnicerul soarelui, curajosul june n-a apucat să se bucure de primăvară. Din rănile nevindecabile, sângele se scurgea în zăpadă, de unde ca prin farmec au răsărit ghioceii – vestitorii primăverii. Jertfa de sânge a voinicului a devenit, peste veacuri, ca un simbol de iubire, împletită cu puritatea albului din clopoțelul care, an de an, scoate firavul căpșor din zăpadă. Forfota noastră generată de dorința de a oferi mărțișoare celor dragi simbolizează că: „Primăvara s-a întors. Pământul este precum un copil care ştie poezii.” cum bine afirma poetul german Rainer Maria Rilke. Și-n simfonia culorii, pasul cuvântului urmează dragostea pe cărările împlinirii ca într-un magic și repetabil festin. „Totul râde, totul cântă, primăvara este sărbătoarea infinitului.” - Victor Hugo. Nu ieșim din emoția legendei, însă în momentul în care datina purtării mărțișorului s-a consumat, mai facem un pas. Îl luăm din piept sau de la mână și-l așezăm într-un pom. Se spune că astfel pomul ne va dărui mai multe fructe. Îmbinând legenda cu imaginația, putem accepta prospețimea definiției lui Schiller: „Imaginaţia e o permanentă primăvară.”
Strângem cuvântul în palmă și, ca într-un exercițiu de credință, încercăm să-l încălzim cu lumina învierii. În noaptea magică, liniștea ne pătrunde în suflet, căutând în interiorul nostru acceptarea tainei fără argumente, fără împotriviri, fără negări. O șoaptă se prelinge, se transformă în vorbe înțelepte și-și continuă pașii bucurându-ne auzul: „Domnul nostru a înscris promisiunea învierii nu numai în cărţi, ci şi în fiecare frunză a primăverii.” - Martin Luther.
Printre petalele care zboară din cireșii înfloriți, cuvântul încearcă să mai facă un pas. Se împotmolește în... explozia de alb sau are alergie? Nicidecum. Chiar dacă „salcâmii au înnebunit”, glasul lui Tudor Gheorghe afirmă cu tărie: „E primăvară, iarăși primăvară!” și ecoul versurilor deschide poarta pe care pătrunde rapsodul popular Grigore Leşe care-și dorește să participe la festivalul verdelui, schițând o concluzie finală: „Primăvara amestecată cu iarna are o frumuseţe nedesluşită. Se întâlnesc atunci tinereţea cu bătrâneţea, vechiul cu noul, florile cu cerul şi-ţi creează o stare de freamăt, de bucurie nestăvilită, de energie descătuşată.”
Dezbrăcat de legende, înviere, citate, cuvântul aleargă în oceanul de verde instalat în clopotul timpului, unde au înflorit sentimente. Inocența mea fuge după el, în dorința de a culege iubire, căldură și emoție de primăvară din libertatea frunzei care mă îmbrățișează.
-->
Comentarii
Îți mulțumesc, dragă Lenuș.
Frumos...O primăvară minunată!