PAIAŢA NEBUNĂ
Nu plâng că vreau, da-i plin paharul
Cu fiere verde şi cu smoală...
Nu plâng că vreau, însă coşmarul
Mă strânge rece-n a sa ţoală....
E nefiresc ce mi se-ntâmplă,
Că, rău nu am făcut nici-cui!
Şi-acum, cu ghiocei la tâmplă,
M-aş plânge-amarnic, dar n-am cui...!
Şi aş striga în gura mare
S-audă toţi, să înţeleagă
Că inima-mi prea răbdătoare
S-a risipit o viaţă-ntreagă
În griji străine de-a mea viaţă,
Sădind pentru oricine flori...
Şi-aşa, ajuns-am o paiaţă,
Care-a jucat trasă de sfori....
Iar în spectacol, păpuşarii,
Culeg aplauzele toate...
Din mine-au ciugulit sforarii
Şi m-au furat pe săturate...
Că, m-au prostit cu-o vorbă bună
Şi m-au vândut de mii de ori...
Şi-apoi, au zis că sunt nebună
Paiaţă...Proastă! Prinsă-n sfori...
Şi-am fost atâta timp paiaţă
Că-am devenit pe drept, păpuşă,
Ce-acuma primul pas învaţă
Să-l facă pentru ea, spre uşă...
E greu, dar trebuie să-ncerc
Acum, când ştiu că-am fost prostită
Şi că m-am învârtit în cerc
Fiind doar cu minciuni hrănită...
Dar pasul mi-e slăbit, firav,
Iar uşa, iată: e-ncuiată!!!
Şi plâng, isteric plâns bolnav
Că, înc-odat’, am fost furată...
Ei, nu mă lasă să le scap!
Mai vor să-mi drămuiască viaţa...
Dar jocul n-am să li-l mai fac
Că...au înebunit paiaţa!!!
Şi plâng isteric plâns bolnav
Şi urlu tare doar la lună,
Însă mă smulg încet, firav,
Din sforile de mătrăgună...
Şi o să-nvăţ să merg din nou
Şi o să-nvăţ cum să trăiesc
Şi voi ajunge la potou
Şi-oi învăţa ...să mă iubesc!!!
Că părul alb m-a învăţat
Să-mi fie tare dragă viaţa
Să nu mai iert ce am iertat...
A-nebunit de tot paiaţa!...
Şi-oi învăţa să-i pun în sfori
Pe cei ce n-au avut ruşine...
Şi umiliţi ‚’’umilitori’’,
Vor fii paiaţe, pentru mine...!
Abia atunci n-am să mai plâng
Şi mi-oi trăi din plin viaţa
Voi şti să cer şi să inving...
...Da!!! A înebunit paiaţa
-->
Comentarii
Mulţumesc tuturor de vizită.
Onorată de aprecieri!
Cu drag, Lucia
O lacrima ,ce-o simt amara,
Sa-mputinez al tau necaz,
Sa-ti fie inima usoara!
Felicitari pt. versurile profunde si frumoase in tristetea lor!