Ca o aţă subţire
apari dintr-un neant
indiferenţă!
Te strânge omul
până te face papiotă
apoi te bagă pe gaura
unui ac şi te coase
pe sufletul altora
care nu-nţeleg
că neantul tău
sălăşluieşte
în centrul
unui deşert
necunoscut ţie.
Se mai rupe
când sfezile
dintre oameni
se bat cap în cap
dar se-noadă
minuscul
şi nu se vede
continuând
cusătura care
se formează
încontinuu.
Astfel
te coase
aici
acolo
dincolo
pe unde-i vine
înmulţind
tot mai mult
nodurile
făcându-l
pe om să uite
a mai gândi
la provenienţa
de unde vii tu.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos, doamna Aurelia!