- De ce plângi? o întrebă el mirat.
- De fericire și de durere în același timp, răspunse ea cu glas tremurând și cu lacrimi la colțul ochilor.
De fericire că ești acum lângă mine și de durere că vei pleca peste puțin timp și iar voi rămâne doar cu amintirile și visele mele. Suntem două suflete zbuciumate. Două suflete care cu greu își găsesc liniștea... Oare când vom avea mai mult timp și pentru ele?
- De ce te chinui cu atâtea întrebări? Trăiește clipă asta magică, ea face parte acum din noi. Iubirea mea, iubirea ta, ce sunt ele? Sunt două frunze în vânt. Acum le vezi, acum zboară libere. Acum sunt încălzite de razele soarelui, strălucitoare, iar în secunda următoare dispar. Cad undeva de unde vor renaște din nou. Ca pasărea Phoenix din propria cenușă. Hai să adunăm roua zorilor în căușul mâinilor și să o sorbim până la ultima picătură. Să ne potolim setea de iubire, de pasiune, de dorință...
- E atât de frumoasă pasărea asta, aș numi-o mai bine pasărea iubirii. Pentru că numai iubirea are aripile atât de frumoase. Sunt ca un curcubeu: toate culorile din lume s-au adunat în ea. Își întinde aripile larg de parcă ar vrea să cuprindă toată dragostea pământului și toată frumusețea iubirii. Se ridică apoi înaltul cerului pentru a se prăvăli către pământ și ... se înalță apoi mai sus, tot mai sus. Spune-mi sunt la fel de frumoasă ca ea?
- Știi? Frumusețea ta nu stă în veșmintele elegante pe care le porți, nici în coafura ta mereu perfectă. Frumusețea ta stă în ochii tăi, în căldură privirii tale. Frumusețea ta vine din interior, iar lacrimile sunt acele porți prin care îți pot zări inima. Așa că nu te feri de lacrimi, nu te feri de mine. Lasă-mă să ți le șterg cu buzele mele. Vreau să le simt gustul: să simt durerea și fericirea ta. Iubește-mă așa cum n-ai iubit nicicând pe nimeni niciodată. Lasă-te dusă de amalgamul de trăiri și simțiri. Da-le frâu liber, lasă-le să zboare... Fii liberă că pasărea cerului.
- Buzele tale le simt ca pe niște gingașe petale de flori. Sărutul lor mă îmbată, iar lacrimile se topesc la atingerea lor. Privirea ta mă arde. O simt ca și cum mă învăluie. E ca o flacără care mă mistuie ușor. Trupul este cuprins de senzații nemaintâlnite până acum. Aș vrea să opresc timpul în loc pentru a prelungi această stare de fericire.
- De ce te-ai oprit? Mereu taci. Vreau să-ți aud vocea, vreau să-ți simț tremurul vocii atunci când îmi spui că mă iubești. Că eu sunt singurul bărbat din viață ta, că alături de mine trăiești viață într-o altă dimensiune. Cu dăruire, pasiune, tandrețe... Uită de tot ce-i în jurul nostru acum, aici suntem doar noi doi. Ești a mea și sunt al tău. Restul nu mai contează.
- Da, restul nu mai contează. Tu singur în viața mea și nimeni în afară de tine ai înțeles durerea mea și toate tainele din mine…
-->
Comentarii
Mulțumesc Lenuș.
Citit cu mare drag...Felicitări!
Multumesc Aurora. Cu drag!
Cu vârful sufletului aţi scris, cu sufletul am citit...
Încântător, delicat, matur.
Felicitări!
.
Cu bucuria lecturii, Aurora